Am intalnit in viata multi oameni singuri... pentru ca asa vor ei, pentru ca asa simt sau pentru ca nu se pot schimba. Sunt oameni care isi construiesc o lume a lor, unde nu-i loc pentru nimeni, pentru ca ei refuza sa mai lase pe cineva sa intre. Poate din teama,poate pentru ca nu pot accepta si nu pot convietui cu oameni care nu sunt asa cum isi doresc ei. Mai grav este atunci cand nu au noroc si nu intalnesc persoanele potrivite sau persoane cu care sa fie compatibili si, desi au in jurul lor un grup mare de prieteni, sunt singuri, nu sunt ascultati atunci cand vorbesc.
Eu cel mai tare ma tem de singuratate... sa nu am cu cine sa vorbesc atunci cand trec prin perioade grele, sa nu am cui sa-i cer un sfat, cu cine sa impartasesc intamplarile fericite din viata mea. Am trecut printr-o perioada de ratacire si am fost pe punctul de a indeparta cea mai importanta persoana din viata mea si asta din egoism, pentru ca nu era asa cum visam eu sa fie, desi aceasta persoana poate ca era singura care ma accepta asa cum eram si trecuse peste defectele mele. Din fericire m-am "trezit" la timp, pana nu a fost prea tarziu, am avut puterea sa-mi recunosc greselile, sa ma adun si sa ma maturizez si sa-mi dau seama ca si eu ma pot schimba. Am reusit sa ne schimbam impreuna si sa avem o relatie la care nici macar nu gandeam ca poate fi asa frumoasa si ca poate aduce atata fericire. Nu stiu daca intr-adevar schimbarea e asa de mare sau pur si simplu am inceput sa ne toleram defectele si sa observam si sa pretuim lucrurile cu adevarat importante din viata noastra.
Concluzia e ca nu suntem perfecti, ca nimeni nu-i perfect si ca trebuie sa invatam sa traim cu defectele celor din jur pentru ca nu sta in puterea noastra sa-i schimbam, nu putem schimba caracterul si educatia oamenilor, dar trebuie sa invatam convietuim in armonie si asta numai acceptand faptul ca pentru a cere cuiva sa se schimbe ar trebui sa incercam noi sa facem asta mai intai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu