De suflet...

Ratacire

        M. este o fata rasfatata, mereu i-a placut sa zburde din floare in floare fara niciun respect fata de barbatii care au trecut prin viata ei pana acum. Toti apropiatii se tineau de capul ei sa se opreasca din zburdat,sa-si gaseasca un barbat cu care sa imparta viata, care sa-i ofere echilibrul de care avea nevoie viata ei tumultoasa. A incercat de cateva ori cu cativa barbati pe care i-a adus in grupul de prieteni, deja nu mai erau o aventura de-o noapte, numai faptul ca i-a prezentat prietenilor era un lucru neobisnuit pentru ea. Din pacate nu a mers cu niciunul mai departe, era ceva ce o nemultumea, cauta ceva, nici ea nu stia prea bine ce, insa nu simtise pentru niciunul ca poate merge mai departe. Asta pana intr-o zi cand i-a cazut cu tronc un baiat...era foooarte diferit de ce intalnise pana atunci si poate asta a fost motivul pentru care s-a simtit atat de atrasa de el. Din acel moment a fost de nerecunoscut, nu mai era fata vesela, glumeata si plina de viata de pana atunci. A devenit morocanoasa, mereu nervoasa. acest barbat a reusit sa o indeparteze mai intai de prieteni,pentru ca nu-i agrea, i se parea ca el le era superior, desi nu era nici pe departe real, din contra.Omul era de-o vulgaritate rara, lipsit de maniere si bun-simt. Nu se mai putea discuta cu ea, oricine incerca sa-i spuna ca s-a schimbat se lovea de pornirile ei nervoase si de raspunsul "eu stiu mai bine" asa ca toti s-au dat la o parte. In cele din urma i s-a spus clar "daca te mai vezi cu astia eu te las", asa ca fata noastra a rupt orice legatura cu  vechii priieteni. Si ca si cand toate  astea nu ar fi fost de ajuns a reusit sa o indeparteze de proprii parinti si de sora ei. Relatia speciala dintre cele doua surori s-a rupt pentru ca si sora ei a incercat de nenumarate ori sa ii deschida ochii, insa nu a avut decat de suferit. M., sora ei cea buna cu care au impartit atatea bucurii, atatea deceptii parca nu mai era ea. Nu vroia s-o asculte, nu vroia s-o creada. Ajungeau dupa fiecare discutie la cearta,iar la final suferinta si lacrimile de neputinta si frustrare erau deja ceva obisnuit pentru ea. Durerea aceea ca nu-si poate ajuta sora sa s intoarca din drumul necunoscut pe care pornise si care nu avea sa aiba un sfarsit prea fericit pentru ea era sfasietoare. Ar fi facut orice ca M. sa-si revina, sa gandeasca limpede toata situatia, dar parca se lupta cu morile de vant, M. era de neclintit. Nu i-a mai ramas decat speranta ca aceasta ratacire a ei sa nu dureze mult, iar M. sa nu se trezeasca prea tarziu, cand deja a pierdut prea multi oameni pe care nu-i mai poate recupera.Sa poata vedea lumina care o va scoate din acel drum intunecat...

       Esenta povestii este reala, personajele au fost
modificate.

Singuratatea

Am intalnit in viata multi oameni singuri... pentru ca asa vor ei, pentru ca asa simt sau pentru ca nu se pot schimba. Sunt oameni care isi construiesc o lume a lor, unde nu-i loc pentru nimeni, pentru ca ei refuza sa mai lase pe cineva sa intre. Poate din teama,poate pentru ca nu pot accepta si nu pot convietui cu oameni care nu sunt asa cum isi doresc ei. Mai grav este atunci cand nu au noroc si nu intalnesc persoanele potrivite sau persoane cu care sa fie compatibili si, desi au in jurul lor un grup mare de prieteni, sunt singuri, nu sunt ascultati atunci cand vorbesc.

Eu cel mai tare ma tem de singuratate... sa nu am cu cine sa vorbesc atunci cand trec prin perioade grele, sa nu am cui sa-i cer un sfat, cu cine sa impartasesc intamplarile fericite din viata mea. Am trecut printr-o perioada de ratacire si am fost pe punctul de a indeparta cea mai importanta persoana din viata mea si asta din egoism, pentru ca nu era asa cum visam eu sa fie, desi aceasta persoana poate ca era singura care ma accepta asa cum eram si trecuse peste defectele mele. Din fericire m-am "trezit" la  timp, pana nu a fost prea tarziu, am avut puterea sa-mi recunosc greselile, sa ma adun si sa ma maturizez si sa-mi dau seama ca si eu ma pot schimba. Am reusit sa ne schimbam impreuna si sa avem o relatie la care nici macar nu gandeam ca poate fi asa frumoasa si ca poate aduce atata fericire. Nu stiu daca intr-adevar schimbarea e asa de mare sau pur si simplu am inceput sa ne toleram defectele si sa observam si sa pretuim lucrurile cu adevarat importante din viata noastra.

            Concluzia e ca nu suntem perfecti, ca nimeni nu-i perfect si ca trebuie sa invatam sa traim cu defectele celor din jur pentru ca nu sta in puterea noastra sa-i schimbam, nu putem schimba caracterul si educatia oamenilor, dar trebuie sa invatam convietuim in armonie si asta numai acceptand faptul ca pentru a cere cuiva sa se schimbe ar trebui sa incercam noi sa facem asta mai intai.